Cupa Confederaţiilor/ Spania-SUA 0-2: INCREDIBIL

usStatele Unite ale Americii au învins într-un mod cu totul neaşteptat câştigătoarea EURO2008, Spania, cu 2-0 şi a realizat o performanţă senzaţională calificându-se în finala Cupei Confederaţiilor. Jozy Altidore, care a reuşit astăzi golul cu numărul 300 din istoria turneului, şi Clint Dempsey, omul meciului, au punctat pentru o victorie cu totul neaşteptată a campioanei Gold Cup 2007.

Prima ocazie a meciului vine în minutul trei şi aparţine Spaniei când Howard respinge în corner centrarea deviată a lui Fabregas. În minutul şapte, Davies reia spectaculos, din foarfeca, centrarea lui Clark, dar pe lângă poartă. Peste două minute, Dempsey şutează, dar nici el nu nimereşte spaţiul porţii. În minutul 10, acelaşi Fabregas are o şansă de gol, dar şutul său trece peste poartă. Peste alte minute, Torres reia din volley, pe lângă, din şase metrii. În minutul 23, Donovan şutează de la 25m, dar fără rezultat pe tabela de marcaj. Peste patru minute, Jozy Altidore profită de o eroare în defensiva ibericilor, iar Casillas nu face decât să respingă în plasă şutul acestuia. În minutul 32, Riera şutează, dar mingea îl izbeşte pe Torres, ajunge la Villa, dar şutul său “mângăie transversala”. Dempsey ratează şansa desprinderii americanilor, peste doar cinci minute, dar lovitura sa de cap trece pe lângă. Torres şi Sergio Ramos trec, pe rând, pe lângă egalare, dar Statele Unite intră în avantaj la pauză.

goldempseyLa trei minute după reluare, şuturile lui Villa şi Xabi Alonso le dau emoţii americanilor, iar în minutul 52, şutul cu pământul al aceluiaşi David Villa este reţinut de Howard. Peste alte trei minute, Riera pătrunde în careu, dar şutul său cu dreptul trece pe lângă poartă. După alte două minute, Villa îl încearcă încă o dată pe Howard, dar din nou fără succes. În minutul 58, execuţia lui Clark nu se duce pe spaţiul porţii lui Casillas, pentru ca la doar alte trei minute, David Villa să şuteze iar spre poarta americană, dar pe lângă. În minutul 64, şuturile lui Cesc, de la 30m şi Ramos, din unghi, sunt parate iarăşi de Howard. Minutul 74: INCREDIBIL! Defensiva Spaniei gafează inimaginabil la un contraatac al Statelor Unite. Donovan şutează destul de slab, Pique pune piciorul nedându-i voie lui Casillas să reţină, iar Sergio Ramos, în loc să respingă, nu face decât să oprească balonul pentru şutul lui Clint Dempsey, din cinci metri, la care portarul ibericilor nu mai poate interveni. Având de recuperat un dezavantaj de două goluri, campioana europei se aruncă în atac, dar nu reuşesc nimic notabil. În minutul 79, David Villa execută slab o lovitură liberă dintr-o poziţie foarte bună, iar şutul de la distanţă al lui Xabi Alonso, de peste două minute, este boxat de Howard. În minutul 87, Michael Bradley vede cartonaş roşu direct pentru o intrare dură asupra lui Alonso.

esp-usa

Statele Unite a învins Spania pentru prima dată în istorie, adoptând cu succes o tactică tip Piţurcă, şi este echipa care face care recordul de victorii consecutive deţinut de selecţionata iberică să rămână la 15 şi face ca aceştia să rămână la egalitate cu Brazilia la cel de meciuri la rând fără înfrângere -35 (ultima echipă care a învins Spania a fost România în toamna lui 2006).

În finală, americanii vor întâlni învingătoarea din cealaltă semifinală, acolo unde se întâlnesc Brazilia şi Africa de Sud, în timp ce Spania va merge în meciul pentru locul trei, unde va juca împotriva învinsei din semifinala cu numărul doi.

Echipele:

SPANIA: 1. Iker Casillas (căpitan) – 15. Sergio Ramos, 3. Gerard Pique, 5. Carles Puyol, 11. Joan Capdevila – 14. Xabi Alonso – 10. Francesc Fabregas (68′ – 20. Santi Cazorla), 18. Albert Riera (78′ – 22. Juan Manuel Mata), 8. Xavi Hernandez – 7. David Villa, Fernando Torres. Antrenor: Vicente del Bosque.

STATELE UNITE: 1. Tim Howard – 21. Jonathan Spector, 5. Oguchi Onyewu, 3. Carlos Bocanegra (căpitan), 15. Jay DeMerit – 8. Clint Dempsey (88′ – 2. Jonathan Bornstein), 13. Ricardo Clark, 12. Michael Bradley, 10. Landon Donovan – 9. Charlie Davies (69′ – Benny Feilhaber), 17. Jozy Altidore (83′ – 4. Conor Casey). Antrenor: Bob Bradley.

ARBITRII: Jorge Larrionda (Uruguay), Asistenţi: Pablo Fandino (Uruguay), Maurcio Espinosa (Uruguay), Oficialul 4: Coffi Codja (Benin), Oficialul 5: Alexis Fassinou (Benin).

Informaţii:

Autor: Gabriel Ilcu

sursă foto: FIFA.com

2 Responses to Cupa Confederaţiilor/ Spania-SUA 0-2: INCREDIBIL

  1. alex says:

    naspa rau de tot pana mea nu s-a calificat spania zic yo cea mai bune echipa impreuna cu brazilia…..naspa de ei imi pare rau

  2. surpriza mare la meciu asta ,nu ne mai putem lauda ca am fost ultima echipa care i-a batut pe spanioli

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company