Daily Archives: June 19, 2009

EURO U21/ Suedia-Italia 1-2: Azzurrini spre semifinale

italiaItalia a reuşit să se impună în zece oameni în faţa reprezentativei de tineret a ţării gazdă, la Helsingborg, cu scorul de 2-1. Mario Balotelli, care avea să fie apoi eliminat, şi Robert Acquafresca au fost cei care au punctat pentru “Azzurrini”, în timp ce Ola Toivonen a marcat golul e onoare al Suediei.

În minutul 23, Balotelli şutează plasat, la colţul lung, de la marginea careului şi deschide scorul

Scandal la Dinamo/ Borcea: Dacă pleacă Rednic, mă retrag

borceaDupă ce Ovidiu Sabău a fost dat, mai mult ca sigur, noul antrenor al lui Dinamo, veste ce a trezit o mulţime de polemici în jurul echipei din Ştefan cel Mare, Cristi Borcea ameninţă că în cazul în care Mircea Rednic nu va continua la echipă se va retrage definitiv din conducerea lui Dinamo.

Astfel, scandalul nu dă semne să înceteze în curtea roş-albilor, situaţia devenind din ce în ce mai critică atât pentru cei din conducerea echipei, cât mai ales pentru fanii dinamovişti.

Liga Transferurilor/ Telenovela David Villa continuă. Valencia îl declară netransferabil

david-villaTelenovela David Villa este departe de a se încheia. După ce a fost dat, mai mult ca sigur, la Real Madrid, iar apoi plimbat pe la Barcelona, fotbalistul Valenciei, se pare, va rămâne pe Mestalla.

Negocierile dintre şefii Valenciei şi echipele interesate de serviciile spaniolului au intrat în impas, iar impresarul fotbalistului, Jose Luis Tamargo a fost înştinţat de preşedintele Valenciei, Manuel Llorente, că Villa nu mai este de vânzare.

EURO U21/ Belarus-Serbia 0-0: Rămân speranţe!

serbia-belarusLa Malmö, Belarus şi Serbia nu au putut oferi decât o remiză albă lipsită de prea multe faze de poartă. Cele două echipe au preferat să nu rişte prea mult, deşi o victorie le-ar fi apropiat mai mult de calificare. În această situaţia, atât Serbia, cât şi Belarus, rămân cu şanse să meargă mai departe însă acestea pot creşte sau scade în funcţie de rezultatul meciului Suedia-Italia.

În minutul 13, Krivets şutează din afara careului însă portarul sârb, Brkic, scoate de sub bară.

HAOS ÎN ŞTEFAN CEL MARE/ Turcu: Nu o să susţin acest proiect cu Sabău antrenor

vasile-turcuDupă ieşirile avute în ultimul timp la adresa lui Mircea Rednic, în care, aproape, l-a desfiinţat pe acesta ca antrenor, Vasile Turcu lansează astăzi un nou atac.

De data aceasta vizatul este chiar posibilul antrenor al dinamoviştilor, Ovidiu Sabău.

Neîncrezător în valoarea fostului tehnician al Gloriei Bistriţa, Turcu ameninţă că nu va finanţa echipa în sezonul viitor în cazul în care la echipă va fi adus Ioan Ovidiu Sabău.

Indecizia în luarea unei decizii în ceea ce-l priveşte pe Sabău pare a fi cauzată de declaraţiile fraţilor Becali, Giovani şi Victor dorind mai degrabă să fie adus Ionuţ Badea, actualul antrenor al Argeşului, decât “Moţul” Sabău.

HAOS ÎN ŞTEFAN CEL MARE/ Sabău a refuzat în ultimul moment oferta câinilor

sabau2Aşa cum aţi văzut, FotbalTop vă ţine la curent cu scandalurile ce curg pe bandă rulantă în Ştefan cel Mare. După ce v-am prezentat opiniile lui Vasile Turcu şi Cristi Borcea despre numele antrenorului care va conduce banca tehnică a lui Dinamo în sezonul viitor, revenim cu o nouă ştire importantă şi surprinzătoare, care agită din nou spiritele în cadrul clubului roş-alb.

Deşi era dat ca sigur noul antrenor al lui Dinamo, Ovidiu Sabău a refuzat în ultim moment oferta câinilor. Motivul? Din câte relatează cei de la Prosport, se pare că soţia acestuia nu a fost de acord, fiind indignată de declaraţiile făcute de fraţii Becali în aceste zile la adresa lui Sabău.

Declaraţia Zilei/ Dragomir: Rezultatul lui Dinamo, locul 3, trebuie felicitat!

DUMITRU DRAGOMIROracolul din Bălceşti nu se dezminte. Devenit un obişnuit al declaraţiilor siropoase sau, din contră, extrem de dure la adresa echipelor din Liga I şi fotbalului românesc în general, şeful LPF recidivează astăzi.

Privind de la îndepărtare haosul de la Dinamo, dându-si cu părerea despre venirea lui Sabău la cârma echipei din Ştefan cel Mare şi cu zâmbetul pe buze, ce deobicei, Mitică de la Ligă spune pe bune.

Real Madrid: Un om de afaceri spaniol acuză Realul pentru neplata a 110.020 euro

empresario_sube_grua_reclamar_110020Deşi în ultimul timp a aruncat cu banii în sus şi in jos, cheltuind peste 150 de milioane de euro pentru transferuri, se pare că echipa de pe Bernabeu uită de datoriile pe care le are. Sumă infimă pe lângă ce au cheltuit în acest început de vară, dar destul de mare pentru un simplu propietar al unei firme ce se ocupă cu lucrările de aluminiu.

Carlos Mateo, propietarul firmei “Mateo Aluminios”, susţine că a fost angajat de firma de construcţii Bagar, angajată la rândul său de cei de la Real Madrid, pentru a face câteva lucrări la nişte clădiri recent construite.

EURO U21/ Vor învinge favoritele sau vom avea surprize?

u21euroBelarus vs Serbia şi Suedia vs Italia sunt meciurile din etapa a doua a grupei A de la Campionatul European rezervat jucătorilor sub 21 de ani, ediţia Suedia 2009.

Partida dintre Belarus şi Serbia va începe de la ora României 19:15, în timp ce întâlnirea dintre echipa naţională de tineret a ţării gazdă şi “azzurrini” va avea loc de la ora 21:45.

În continuare puteţi citi scurte preview-uri ale celor două meciuri de astăzi:

Liga 1/ Bergodi şi noua Stea! Vezi cine pleacă, dar şi cine vine!

cristianobergodi1Cu Dayro Moreno, Mihăiţă Pleşan şi Sorin Ghionea pe picior de plecare, dar cu Pepe Moreno, Surdu şi Tătăruşanu la echipă, Steaua îl aşteaptă pe Bergodi pentru începerea programului roş-albaştrilor pentru următorul sezon.

Printre principalele obiective ale cuplului Rossi-Bergodi este liniştea şi stabilitatea la echipă. Acest lucru înseamnă în primul rând aplanarea conflictului dintre conducere şi suporteri, dar şi rezolvarea divergenţelor din vestiarul echipei din Ghencea.

Mai jos, FotbalTop.ro vă prezintă posibilii jucători care ar putea părăsi în actuala pauză competiţională echipa din Ghencea, dar şi fotbaliştii ce ar urma să sosească la Steaua în mandatul antrenorului italian, Cristiano Bergodi.

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company