Daily Archives: May 21, 2009

Liga 1/ Urziceni: Liniştea lui Dan Petrescu

dan-petrescuAntrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, oferă a oferit la recenta sa conferinţă de presă o atitudine total opusă temperamentului său de pe marginea terenului.

Calm, modest şi urmărind un plan al declaraţiilor bine conturat în spatele succesului Unirii, Dan Petrescu le-a oferit dinamoviştilor toate laudele pe care aceştia nu şi le adjudecaseră până atunci.

Cupa UEFA/ Şahtior-Werder 2-1 (d.p): Fotbalul a fost portocaliu

cupa-uefaMircea Lucescu a dovedit încă o dată că este un antrenor mare. De această dată nu o spun doar vorbele prietenoase ale unui alt român ci titlul pe care Şahtiorul condus de “Il Luce” l-a adus aseară în Ucraina.

Chiar dacă deznodământul s-a lăsat aşteptat, iar cele două echipe au fost nevoite să joace 120 de minute, fotbalul a fost de partea celor ce în ultima finală pentru denumirea de “Cupa UEFA” au fost îmbrăcaţi în portocaliu şi care, în special pe laturile terenului, vorbeau şi româneşte.

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company