Semifinala de aseară, dintre Chelsea şi Barcelona, încheiată cu o calificare câştigată în ultimul minut de spanioli, a încins spiritele în fotbalul european, iar principalul vizat din partea ambelor echipe este arbitrul Ovrebo.
În timp ce “londonezii” îl acuză dur pe central, imputându-i nu mai puţin de 5 penaltyuri neacordate, şi cei de la Barcelona au ce îi reproşa: eliminarea gratuită a lui Abidal, fotbalist ce nu va putea fi folosit în finala de la Roma împotriva celor de la Manchester United.
Cel mai vehement la adresa lui Tom Henning Ovrebo a fost jucătorul lui Chelsea, Jose Bosingwa, care a rostit cuvinte grele împotriva acestuia.
“Nu ştiu dacă să numesc acest om arbitru sau hoţ. În orice caz, nu ar trebui să mai conducă vreun meci de fotbal. Ceea ce a făcut aseară a fost o mare ruşine.” – Jose Bosingwa
Şi noi mai ziceam că doar în România se greşeste grav şi că doar noi aruncăm, imediat, vina pe arbitrii. Cert este că greşelile de arbitraj au devenit alibiul perfect atunci când echipa nu căştigă, dar aseară, pe Stamford Bridge, Ovrebo şi-a bătut joc de cei 22 de fotbalişti aflaţi în teren.
Informaţii:
text: FotbalTop
sursă: Marca.com
Vehement, vehement, dar Bosingwa are dreptate. Nu spun ca Chelsea ar fi meritat victoria, dar au fost cateva decizii absolut jenante…