Am citit o declaraţie dată pentru Gazeta Sporturilor a lui Cristi Borcea şi chiar tind să cred că lumea fotbalului este într-un picaj fantastic în ultima perioadă.
Ştiţi cu toţii de faptul că după ce “l-a mângâiat” pe Kone cu o palmă peste faţă Gabriel Tamaş a primit doar o etapă de suspendare, deşi regulamentul e clar şi specifică faptul că “roşul” direct înseamnă două etape în tribună.
Cum era normal, într-o situaţie de-a dreptul anormală, şi Kone a fost iertat şi va sta în lojă, la fel ca şi colegul de palme Tamaş, doar o singură rundă.
Revenind la declaraţia dată de oficialul dinamovist, Cristi Borcea, am să ofer, drept răspuns, dacă vreţi, un material video cu faza din ultimele minute de joc ale meciului Dinamo-CFR în care Tamaş şi Kone au o “discuţie” mai aprinsă.
Mai întâi declaraţia…
“Comisia de Disciplină a procedat corect în cazul lui Gabriel Tamaş. S-a făcut dreptate, era normal să fie suspendat doar o singură etapă, nu a făcut nimic, a fost doar o împingere“, a declarat, conform gsp.ro, preşedintele lui Dinamo, Cristi Borcea.
Iar acum secvenţa video…
Cum probabil aţi observat, videoclipul conţine şi declaraţia unui alt oficial dinamovist, acţionarul Vasile Turcu. Acesta are, deasemenea, o părere asemănătoare cu aceea a colegului său de lojă şi patronat, Cristi Borcea.
Kone a “dat” primul, dar Tamaş nu avea niciun drept să riposteze. Trebuia să-şi aducă aminte că se afla pe un TEREN DE FOTBAL, acolo unde încă mai sperăm să găsim şi.. FAIR-PLAY
Era chiar culmea ca Tamas sa primeasca o etapa si Kone doua. E clar ca a fost ceva “manarie” acolo pentru ca Tamas sa joace cu Steaua. Nu ar fi nici o problema sa primeasca doar o etapa, daca decizia ar fi argumentata ca lumea. Insa cu argumente hilare cum este cel prezentat de Comisie…
Într-un moment în care marele derby din fotbalul românesc s-a reinventat, din ce în ce mai multe personaje, orbite de frustrări, furie sau de prea multă
În numele primului, al celui de-al doilea şi, nu în ultimul rând, al celui de-al treilea meleu, Alexandru Tudor a poruncit oprirea meciului de la Cluj.
Ne zvârcolim în mediocritate, ne răsucim singuri cuțitul în rană și tot singuri ne ridicăm pe propriile picioare. Suișurile și coborâșurile sunt la ordinea zilei, iar
Abia așteptăm un meci între primele cinci echipe ale clasamentului pentru a jongla cu ”derby” în toate frazele posibile referitoare la respectiva partidă. Atragem interes, punem
A fost provocat vizibil, are ceva circumstante atenuante. Insa de aici si pana la declaratia asta de-a dretul hilara…